Pensieri/Romanian language

Scrisori

Totul a inceput cand aveam 17 ani, eram inca la liceu. Clasa in care studiam era mereu aceeasi, laboratorul de fizica, o incapere enorma, cu o catedra unde se ajungea urcand doua trepte. Catedra era un birou care se intindea pe toata latimea clasei si avea cam 4 metri largime, plin de sertare. Ce se afla in acele sertare? Intr-o dupa-amiaza cand profesorul de fizica care ne era si diriginte de altfel, nu era prezent, unii dintre colegi au decis sa controleze prin sertare, in cautarea unor secrete de care apoi sa radem intre noi si de ce nu, sa povestim si altora, care ca si noi, nu il placeau prea mult. Multe am gasit si mult am mai ras pe seama lui, dar asta e alta poveste, nu depre profesor voiam sa va povestesc.

Mi-a fost mereu interzis sa imi bag nasul in lucrurile altora, mi s-a explicat inca de mic copil ca era un lucru gresit. Insa vazandu-i pe ceilalti colegi asa entuziasti, inpinsa de curiozitatea descoperirii cine stie caror comori, am deschis si eu primul sertar din partea stanga a catedrei. Imi amintesc perfect locul  pentru ca apoi a trebuit sa ma intorc de cateva ori si sa deschid acel anumit sertar. In acel sertar am gasit cateva scrisori, frumos impachetate pe care nu am rezistat si le-am ascuns in buzunarul geciii fara ca nimeni sa observe.

Mai tarziu, ajunsa acasa, cand toti dormeau, impinsa de o curiozitate nemarginita le-am deschis pe rand si le-am citit. Si apoi le-am recitit. Era vorba de corespondenta dintre un profesor (nu al nostru) si o femeie, nu imi amintesc exact daca era o fosta eleva, insa in acele randuri, doua persoane isi deschideau sufletul una in fata alteia, si era asa o portivire in cuvintele lor, o aliniere perfecat a cuvintelor, care nu erau neaparat de dragoste, dar de incredere, respect si sinceritate. Ea i se destainuia cu dragoste si dor, el ii scria simtirile de fiecare zi, cu o simplitate fascinanata. Mi-a fost rusine , ca eu, un spectator neanuntat, mi-am bagat nasul in intimitatea lor si chiar daca nu ii cunosteam m-am simtit vinovata. Drept pentru care, a doua zi, pe ascuns, am pus scrisorile locul lor.

Dupa cateva zile insa, gandul imi era mereu la randurile citite, eram curioasa sa stiu cine sunt cei doi interlocutiri, ce sentimente ii lega, cum reuseau sa scrie atat de frumos, ce ii inspira pe acei doi oeameni, si cum de acele scrisori care datau cu 20 de ani in urma, se aflau acum abandonate intr-un sertar al unui birou dintr-o clasa de liceu. Gandul acesta ma intrista nespus, as fi vrut cumva sa pot proteja acea comoara care risca sa se piarda,  gasita de altcineva care ca si mine, putea sa is bage nasul in acele sertare.  M-am gandit mult la cei doi, la povestile lor, imi imaginam ca era o poveste de iubire care se terminase prost, sau ca una din persoanele care le-a scris poate nu mai era..

Asa ca dupa cateva zile, le-am cautat, erau acolo, nemiscate. Le-am luat din nou casa si le-am recitit. Aveam senzatia de a a ma intoarce in timp si de a vedea cu ochii mei o bucatica de istorie, un fragment de viata adevarata. Scrisorile acelea, prin frumoseatea si sinceritatea cu care erau scrise, m-au impresionat nespus de mult.

Nu stiu ce influenta au avut asupra mea, dar cred ca mi-a placut mereu si mi-a fost de altfel, mult mai usor, sa imi exprim gandurile pe hartie. M-a fascinat faptul ca poate peste zeci de ani, cineva ar deschide randurile scrise de mine si le-ar citi imaginandu-si ca o data demult, exista cineva , care traia, scria, simtea si iubea in aceleasi locuri in care acum nu mai e nimic, decat cateva randuri….

Peste ceva timp am depus scrisorile la locul lor, nu imi apartineau si poate totusi cineva le cauta. Insa nu am rezistat si am pastrat aceasta mica parte, fara semnatura si care parea ca nu apartinea niciuneia dintre scrisori:

lettera inizio

Mi-a placut mereu sa primesc epistole de la amici, prieteni, iubiti. Scrisorile au fost mereu pentru mine o expresie a eternitatii, cuvintele profund gandite, revizuite si trimise erau pentru mine o imagine a perfectiunii exprimarii unui sentiment, oricare ar fi fost acela, de prietenie, iubire, ura. Era ceva autentic, gandit, o expresie a starilor sufletesti care te indeamna iperios la crearea unei lumi proprii, desprinsa de realitatea legilor create de ceilalti. O realitate virtuala, care rezista fortei distrugatoare a timpului care poarta totul spre exterminare si uitare. Scrisoarea ne da poate iluzia ca ceea ce suntem si simtim va ramane pentru totdeauna.

Sufletele au un fel al lor de a se exprima, un fel special de a se intelege, de a se intrepatrunde, inainte ca fiintele noastre incurcate in cuvinte sa poata sa se atinga, exista o arta a tacerii nu mai putin insemnata ca cea a vorbirii, dar care sta la baza comunicarii intre fiinte.  Insa cuvintele sunt cele care rezista in fata furiei timpului, cuvintele scrise ne vor reaminti mereu ceea ce poate suntem tentati sa negam sau sa uitam.

prietenie

Fiecare fiinta omeneasca ascunde insa, in adanca ei intimitate, cu o nestapanaita pudoare, cel putin o taina, experienta unei dorinte sau a unui fapt, ceva nespus si inexprimabil. Acolo, in nemarginita intimitatea a sufeltului fiecaruia se intrepatrund sufletele, in locul in  care sunt lucruri care nu se marturisesc. Acolo se nasc prieteniile, iubirile. sau se distrug sentimente, dar nu fara a lasa urme. Scrisoarea porneste tocmai dintr-o necesitate de comunicare a sufletelor, si dainuie peste faptul ca noi oamenii, suntem gata sa uitam ceea cea am spus sau am facut altadata.

Am pastrat mereu cu sfintenie toate scrisorile pe care le-am primit. Din cand in cand recitesc randurile pe care mi le-a scris mama mea cand am implinit 24 de ani si ma emotionez nespus. Scrisoarea, ca si fotografia exprima o stare de spirit, un sentiment care ramane poate imutabil in timp, dar in momentul in care revezi si recitesti o declaratie, ti se pare ca o retraiesti intens ca prima oara. Scrisoarea este si un mod de a-ti reaminti…cine esti sau poate, cine sunt cei care iti stau alaturi. Cum spunea mama, uneori nu doar gesturile conteaza dar si cuvintele isi au rostul lor.

mama

Scrisorile…le gasim uneori in vitrinele muzeelor, o marturie a existentei unor personalitati, a gandurilor si ideilor care au o anumita importanta pentru omenire.

Scrisorile, marturie a ideilor schimbate intre marii artisti, filozofi ( a se vedea scrisorile lui Cioran catre prietenii sai, scrise in momentul publicarii primei sale carti in Romania, Pe culmile disperării). Scrisorile lui Cioran nu au doar o valoare istorica si documentara, dar eu sunt scrisori pline de pasiune, agresive sau tinere si pline de afectiune, in care dialogul privat e insotit de o retorica filozofica, sunt de asemena o cautare a stilului poetic a lui Cioran. Citindu-le reusim sa intelegem atat omul cat si folozoful Cioran.

Cum spunea Cioran: “…lirismul este o expresie barbara. Aici sta de fapt valoarea lui, de a fi barbar, adica de a fi numai sange, sinceritate si flacari.”

Fiecare rand primit de la cineva sau scris si trimis lasa o amprenta a ceea ce simtim la un moment dat, a ceea ce gandim, fiecare rand exprima un protest, un juramant, o idee, lucruri pe care poate atunci cand suntem impreuna cu cineva poate nu le mai putem spune…

5 thoughts on “Scrisori

Lascia un commento

Inserisci i tuoi dati qui sotto o clicca su un'icona per effettuare l'accesso:

Logo WordPress.com

Stai commentando usando il tuo account WordPress.com. Chiudi sessione / Modifica )

Foto Twitter

Stai commentando usando il tuo account Twitter. Chiudi sessione / Modifica )

Foto di Facebook

Stai commentando usando il tuo account Facebook. Chiudi sessione / Modifica )

Google+ photo

Stai commentando usando il tuo account Google+. Chiudi sessione / Modifica )

Connessione a %s...